
Ce pret au telefoanele iPhone 15 Caviar imbracate in aur si nu putem spune deloc ca ar fi oferte pentru toate buzunarele, nici macar modelele standard nu intra in aceasta categorie. Dar cand intervine firma Caviar, deja lucrurile se complica si ajungem sa citim sume ametitoare, chiar si peste 10.000 de dolari! Trebuie sa va grabiti ;), vor fi realizate numai 99 bucati!
Caviar (companie din Rusia) este cunoscuta pentru personalizarea si modificarea telefoanelor mobile si a altor gadgeturi de lux. Aceasta adauga materiale pretioase cum ar fi aur, diamante sau piele exotica pentru a crea versiuni de lux ale modelelor populare, cum ar fi iPhone sau Samsung Galaxy.
Ei spun ca aceste versiuni de iPhone 15 sunt destinate celebritatilor, sportivilor si politicienilor. Ganditi-va cum ar fi sa apara in Romania un politician cu un astfel de telefon ce are carcasa din aur…ce scandal s-ar isca. Nu spun ca nu au si asa ceva unii dintre ei, dar stiu sa pastreze discretia.
Varianta mai “ieftina”, iPhone 15 Pro Ultra Gold are un pret de pornire de 8890 de dolari si poate ajunge pana la 9890 de dolari. iPhone 15 Pro Max Ultra Gold incepe de la 9670 de dolari si poate costa pana la 10,390 de dolari. Telefoanele Ultra Gold vin cu un cadru fabricat din aur de 18 karate cu finisaj satinat, iar logo-ul Apple de pe spate este realizat din aur de 24 de karate.
Dar nu terminam aici, apare si modelul negru! Ultra Black iPhone 15 Pro de la Caviar are un pret initial de 8060 de dolari si poate ajunge la 9060. iPhone 15 Pro Max Ultra Black, costa incepand cu 8840 USD si se ajunge pana la 9560. Pe langa logo-ul Apple din aur de 24 de karate, aceste modele vin cu un cadru realizat din titan folosit in industria aeronautica, acoperit cu PVD (Physical Vapor Deposition).
Modelul Dark Red de la Caviar are un cadru cu tematica spatiala inspirata de Marte si este facut din acelasi tip de carbon rosu folosit la masinile Lamborghini. Pe de alta parte, varianta Starry Night foloseste un compozit de carbon ce imita stilul picturii “Noaptea instelata” a lui Van Gogh. Ambele modele au un aspect unic datorita utilizarii de carbon marmurat.