Stiri despre telefoane
EISA: Cele mai bune telefoane ale anului 2019 / 2020 (perioada)
EISA: Cele mai bune telefoane ale anului 2019 / 2020 (perioada) – Inca de prin anul 2005, cei de la EISA alcatuiesc un astfel de top si o fac nu la finalul anului, aleg perioada verii. La fel procedeaza si in 2019, ne prezinta cele mai bune 4 telefoane mobile ale acestui an.
Topul este putin nedrept, la fel si perioada ce apare in titlu, 2019/2020 (conform EISA). Mai intelept ar fi fost ca aceste premii sa fie fie acordate la finalul anului, nu in luna august.
Cine sunt cei de la EISA?
EISA este o asocierea unica a 55 de publicatii, din 29 de tari. Cunoscuta la nivel internațional pentru premiile europene, EISA a fost fondata in 1982, cand redactorii șefi ai publicatiilor europene, s-au reunit pentru a selecta „Camera foto a anului”, pentru prima data in istorie.
European Imaging and Sound Association este o colaborare între diferite reviste multimedia, care (in prezent) ofera teste de camere foto, camere video, echipamente audio, telefoane mobile, etc. Președintele actual al EISA este Paul Miller.
Anul trecut, au fost desemnate castigatoare, urmatoarele telefoane mobile:
- CONSUMER SMARTPHONE 2018-2019: Nokia 7 PLUS
- BEST SMARTPHONE 2018-2019: Huawei P20 PRO
- BEST BUY SMARTPHONE 2018-2019: NOA Element N10
- LIFESTYLE SMARTPHONE 2018-2019: Honor 10
Cele mai bune telefoane ale anului 2019 / 2020 – Iata si cum se prezinta situatia anul acesta, interesant este ca apare si Xiaomi in top, compania OnePlus este si ea prezenta. Sunt tot 4 categorii:
- Cel mai avansat telefon mobil
- Cel mai bun telefon mobil
- Best-buy smartphone
- Lifestyle smartphone
Cele mai bune telefoane ale anului 2019 / 2020
BEST SMARTPHONE 2019-2020 – Huawei P30 PRO
Nu este o surpriza, Huawei P30 PRO, el castiga titlul de cel mai bun telefon al anului 2019. Chiar daca nu este cel mai rapid si cel mai performant smartphone, cred ca nu este nimic gresit in aceasta alegere.
Probabil ca asociatia a tinut cont (in primul rand) de inovatie si de caracteristicile camerelor foto cu care este dotat acest terminal. Lansat in martie 2019, dotat cu display OLED de 6.47″, rezolutie 1080 x 2340 pixeli, camera foto de tip periscop, procesor Kirin 980 si pana la 8GB RAM.
ADVANCED SMARTPHONE 2019-2020 – OnePlus 7 PRO
Detin acest telefon, il folosesc zi de zi. Desi pot spune ca este extrem de rapid, poate cel mai rapid la ora actuala, nu as spune ca este cel mai avansat smartphone. Nu stiu exact de ce au pus aceasta titulatura, cei de la EISA nu ne dau foarte multe explicatii.
Da, OnePlus 7 PRO este un telefon mobil extrem de reusit, dar are cateva minusuri. Ecranul este piesa de rezistenta, un AMOLED superb, 6.67″, 90Hz, rezolutie 2K. Pana la 12GB RAM, procesor Snapdragon 855, dar si un sistem de operare care este aproape perfect.
BEST BUY SMARTPHONE 2019-2020 – Xiaomi Redmi Note 7
Cred ca este o decizie inteleapta in acest caz. Ce inseamna best-buy? Probabil ca EISA se refera la raportul dintre dotari/constructie si pret. Redmi Note 7 a fost analizat si de androidro.ro, este chiar un telefon bun.
Disponibil in mai multe versiuni: Note 7, 7 PRO, Redmi 7, Redmi 7A si Note 7s. Daca ne referim strict la modelul Redmi Note 7, este vorba despre un smartphone cu display IPS LCD, diagonala de 6.3″ si rezolutie FHD+. Procesor Snapdragon 660 (14 nm), doua camere foto principale (48MP si 5MP) si pana la 6GB RAM.
LIFESTYLE SMARTPHONE 2019-2020 – Honor 20 PRO
Este un smartphone nou (iunie 2019), unul cu display perforat si nu mai putin de 4 camere foto principale. Procesorul este identic cu cel intalnit pe un Huawei P30 PRO, adica Kirin 980.
Telefonul este disponibil intr-o singura versiune, una cu 8GB memorie RAM si 256GB stocare. Costa in jur de 600 euro si este dotat cu display FHD, diagonala de 6.26″ si tehnologie IPS. Performante mari la un pret corect, probabil ca acesta a fost argumentul decisiv in alegerea lui.
Mi-ar fi placut sa vedem si un model de la Samsung, nu cred ca aceasta companie poate fi trecuta cu vederea. Au dezvaluit foarte multe modele un ultima perioada, au adus serii noi si cred ca ar fi putut avea un telefon in acest top. Nu au avut nici anul trecut.