Stiri despre telefoane
Lansat cu pret de 850 lei, Redmi Note 9 Pro Max, pareri si dotari
Lansat cu pret de 850 lei, Redmi Note 9 Pro Max, pareri si dotari – Redmi Note 9 Pro Max devine oficial incepand de astazi. Este primul “Max” al seriei Redmi, unul cu dotari bune si cu pret super decent. De precizat ca pretul pe care l-ati vazut in titlu, este cel oficial si valabil pentru versiunea de baza.
Sunt mai multe variante si daca va ajunge in Romania, telefoanele ar putea costa putin mai mult. Dar chiar si asa, ramane un telefon atragator. Alaturi de el, a mai fost prezentat si modelul Redmi Note 9 Pro. Pentru inceput, aceste modele sunt destinate exclusiv pietei din India, conectivitatea 4G fiind limitata la benzile 1/3/5/8/40/41.
Haideti sa le analizam pe rand, sa cunoastem cele mai importante detalii tehnice, dar si preturile.
Redmi Note 9 Pro Max
Este un telefon ok la nivel de design, dar nu putem spune ca ne impresioneaza sau ca aduce ceva nou in peisaj. Dar nici nu putem avea mari pretentii, nu este un telefon flagship.
De apreciat ca are jack audio, Gorilla Glass 5 in fata dar si in spate, senzor infrarosu si 4 senzori foto. Disponibil in versiunile de culoare: Aurora Blue, Glacier White si Interstellar Black.
Si partea din spate este acoperita de sticla, una de tip 3D. Ecranul are o diagonala mare, 6.67 inch, un IPS LCD cu rezolutie FHD+ si aspect 20:9.
Este un display perforat, acolo se ascunde camera de selfie, 32MP cu AI. Camera principala are un senzor de 64MP (captura RAW), mai intalnim si un senzor de 8MP ultra wide, 5MP pentru pozele macro si inca o camera de 2MP.
Procesorul este unul de tip Snapdragon 720G, detaliile lui sunt mai jos:
- SM7125/720G, aparut in prima partea a anului 2020
- Fabricat pe o tehnologie de 8nm
- Nuclee: 2 nuclee 2.3 GHz Kryo 465 Gold (Cortex-A76) si 6 nuclee la 1.8 GHz Kryo 465 Silver (Cortex-A55)
- GPU: Adreno 618
- DSP: Hexagon 692
- RAM: De tip LPDDR4X pana la 8 GB, Dual-channel 16-bit (32-bit), 1866 MHz (14.9 GB/s)
- Modem: X15 LTE (download: Cat 15, pana la 800 Mbit/s; upload: Cat 13, pana la 150 Mbit/s)
- Conectivitate: Bluetooth 5.1, NFC ,NavIC, 802.11a/b/g/n/ac/ax 2×2 (MU-MIMO) Wi-Fi GPS, GLONASS, Beidou, Galileo, QZSS, SBAS, USB 3.1
- Incarcare de tip Quick Charge 4
Este disponibil in urmatoarele versiuni:
- 6 GB RAM + 64 GB stocare – 200 USD
- 6 GB RAM + 128 GB stocare – 230 USD
- 8 GB RAM + 128 GB stocare – 255 USD
Acumulatorul are o capacitate de 5020 mAh cu incarcare la 33W. Desi nu este un telefon complet rezistent la apa, producatorul ne spune ca rezista la stropire. Android 10, MIUI 11, Bluetooth 5.1, GPS, dar si jack audio, stocare de tip UFS 2.1 sau senzor infrarosu.
Dual 4G VoLTE, Wi-Fi 802.11ac, senzor de amprente montat in partea laterala, conectivitate DualSIM si MicroSD.
Redmi Note 9 Pro
Acest model imprumuta multe dintre dotarile celui prezentat anterior. Are acelasi ecran (perforat)de 6.67″, IPS LCD cu o rezolutie FHD+ (DOT display), raport 20:9 si este rezistent la stropirea cu apa.
Acelasi procesor si disponibil in versiunile:
- 4 GB RAM + 64 GB stocare – 175 USD
- 6 GB RAM + 128 GB stocare – 215 USD
Procesorul ramane acelasi Snapdragon 720G, cel pentru care am dat detalii mai sus. In materie de camere, senzorul principal este unul de 48MP (Samsung GM2), restul raman neschimbate cu exceptia camerei de selfie, aceasta are 16MP. Acumulatorul de 5200 mAh cu incarcare rapida (18W), 4G LTE, Android 10 cu MIUI 11 si restul specificatiilor tehnice valabile in cazul versiunii “MAX”.
Csaba
martie 12, 2020 at 21:53
Gresit: Nici unul nu are NFC!!!
Cosmin
martie 12, 2020 at 22:54
Ai citit/inteles gresit. NFC apare in dreptul procesorului. El.stie NFC, asta nu inseamna ca producatorul a activat conectivitatea pt. acest model.