Acasă Review gadget Pareri dupa utilizare, iHunt Smart Space Heater PRO 2000W

Pareri dupa utilizare, iHunt Smart Space Heater PRO 2000W

1

Pareri dupa utilizare, iHunt Smart Space Heater PRO 2000W – Poate ca nu prea ai ce review sa faci unui radiator, asta daca discutam despre unul normal si absolut banal. Adica il bagi in priza, apesi pe buton, setezi o treapta de putere si gata, iti face cald in casa.

Insa, cei de la iHunt au spus ca nu este suficient sa apesi pe buton, trebuie sa ai si telefonul in mana. Si cum este la moda acum sa-ti faci casa inteligenta, de ce sa nu o faci. Practic, este mai confortabil sa stai tolanit pe canapea si sa setezi temperatura dorita cu ajutorul unui telefon mobil.

Asa cum am spus si in clipul video, nu banuiam ca un radiator poate fi inteligent. Dar de ce sa nu fie? Aici nu ai ce spune de bine sau de rau in legatura cu produsul, el isi face treaba pentru care a fost gandit. Adica incalzeste, are 2 trepte de putere: 1000W si 2000W.

Daca este inteligent, sa fie si frumusel, adica sa aiba un design placut. Departe de a semana cu un radiator clasic, acest iHunt Smart Space Heater PRO 2000W te poate duce cu gandul la orice alt produs, adica se integreaza frumos in camera. Eu i-as fi pus si o lumina LED, tot este la moda ;). Poate generatia urmatoare.

Are 2 picioare din plastic, un cablu lung de 1.5m, un sistem de prindere pe perete si este lung cam cat o unitate interioara a unui aer conditionat. Incalzeste rapid o camera a unui apartament, nimic de criticat. In plus, fiind un iHunt, este si rezistent la stropi de apa. Dar atentie, ar fi mai bine sa evitati orice contact cu apa! E mai safe asa.

WiFi 2.4Ghz, mod protectie pentru cei mici, un panou touch cu display, telecomanda, aplicatie dedicata, compatibil cu telefoanele Android sau iPhone. Tastele panoului mi-au placut, trebuie numai sa le atingi si este suficient sa-ti respecte comanda. Nu este necesar sa le apesi.

Prezentare video – iHunt Smart Space Heater PRO 2000W

Pentru a asocia un telefon mobil, va trebui sa folosim aplicatia iHunt Home. Are deja peste 1000 de instalari si un rating bun, 4.4 stele din 5 posibile. Imperecherea este simpla, nu fac un tutorial deoarece vedeti in clipul de mai sus, instructiuni clare sunt si in manualul de utilizare. In linii mari, sunt numai cativa pasi care trebuie facuti.

Insa, este important sa fie conectat la reteaua 2.4Ghz a casei. Daca aveti 2 retele, nu o selectati pe cea 5Ghz, nu va functiona. Parola pe care o cere aplicatia este parola retelei WiFi, am vazut ca aici au fost cativa utilizatori (ai altor produse Smart iHunt) care au avut nedumeriri.

Interfata aplicatiei este intuitiva, simpla si nu iti prinzi urechile cu optiuni sau configurari multiple. Display mare cu setarea temperaturii dorite, este prima pagina care ne intampina. Apoi, in partea de jos a ecranului avem o zona din care putem opri sau porni dispozitivul, il putem bloca, alegem treptele de putere, selectam un timer sau chiar sa-l programam pentru o anumita zi a saptamanii.

vezi pretul actual

Sau chiar mai multe zile in care vom alege cand sa porneasca sau sa se opreasca, la ce treapta de putere si temperatura, etc. Este inteligent si cred ca util pentru cei comozi sau persoanele care vor sa aiba cat mai multe dispozitive inteligente in casa, inclusiv un calorifer.

Pana la urma este un calorifer, dar partea inedita este aplicatia prin care-l controlam. Aplicatia iHunt (gratuita in Google Play) ramane neschimbata si poate controla toate dispozitivele lor. Insa, fiecare gadget de acolo are o alta interfata in aplicatia lor, este si asta o parte interesanta. Practic, intr-o simpla aplicatie ai mai multe interfete si asta te scapa de confuzie.

1 COMENTARIU

  1. Sau cum sa îți dai foc la casa 😂😂

    La banii ăștia e foarte scump doar că are o amarata de aplicație, fiind inutilă.

    Acum sa vedem la cate case vor da foc ăștia de la ihunt 😂

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.