Review telefoane
Review iHunt Alien X Apex, baterie, camera, AnTuTu si alte teste
iHunt Alien X Apex este deja in stocuri, cel mai performant telefon al acestei companii, dar si cel mai aratos. Contra sumei de 1095 lei, primim destul de multe. Un design absolut premium si nimic de reprosat (complet metal si sticla), procesor de ultima generatie produs de MediaTEK (inclusiv Cortex A73), 3 camere foto principale si 2 secundare, display mare cu rezolutie FHD si Inteligenta Artificiala.
In articolul de unboxing, am discutat despre partea de design, continutul pachetului si putin despre specificatiile tehnice. Nu le mai reiau aici, ramasesem dator cu alte detalii.
iHunt Alien X Apex are un procesor Helio P60 (AI) cu 8 nuclee (4 dintre ele de putere), 4GB memorie RAM, 64 stocare interna si slot MicroSD, dar si o placa video ARM Mali-G72 MP3, 800 MHz. Teoretic, este echivalentul unui Qualcomm Snapdragon din seria 600 (636 sau 660), peste Hisilicon Kirin 710 si peste noul Exynos 7904.
In testele de benchmark pe care le vedeti mai jos, este peste Huawei P Smart 2019 sau Samsung Galaxy M20. Le compar pe acestea cu Alien X Apex, deoarece au preturi asemanatoare, sunt aparute recent si le-am testat personal. Iata si rezultatele in AnTuTu si PC Mark. Geekbench 4 nu a vrut sa ruleze pe acest telefon mobil.
AnTuTu si iHunt Alien X Apex
Un scor decent, cam jumatate din cel obtinut de Samsung Galaxy S9. Asa cum ati vazut in clipul de review din acest articol, telefonul ruleaza bine si fluent. Nu spun ca nu mai intalnim si lag din cand in cand, insa numai in cazul in care il punem serios la treaba. Per total, o experienta de utilizare buna si fara nervi. Telefonul se incalzeste in zona procesorului, atunci cand are sarcini dificile de rezolvat. Nu o temperatura foarte mare, dar o simtim.
PC Mark si iHunt Alien X Apex
In acest caz, il putem compara si cu alte telefoane. Cele ce ruleaza tot Android 8.1 OREO si care au rezultate asemanatoare. Mi-ar fi placut totusi sa primim si Android 9 PIE, poate il vom vedea in curand.
Scorul obtinut in acest test, 7141 puncte. Nu te faci deloc de rusine, este aproape de Google Pixel 2, Xiaomi Mi Mix 2 si peste Nokia 8, Honor V10 sau Nokia X5.
Acumulatorul lui iHunt Alien X Apex
4000 mAh si se putea un scor mai mare, tot in testul PC Mark. Aplicatia testeaza acumulatorul pe parcursul mai multor ore, timp in care ecranul ramane pornit si telefonul simuleaza interactiunea cu utilizatorul. 5 ore si 11 minute, de la 100% la 20%, cu luminozitatea setata la 50%.
Trebuie totusi sa retinem ca ecranul are o rezolutie mare (2246×1080), procesorul are nuclee de putere, placa grafica este si ea destul de potenta. Am mai reluat inca o data testul de incarcare (cu chargerul original). Vestile sunt bune, telefonul se incarca foarte repede. Sunt 4000 mAh care ajung la 100% in mai putin de doua ore, vedeti in capturile de mai jos:
Sunt nu mai putin de 5 camere foto integrate pe acest iHunt Alien X Apex. Cele 3 principale – 12MP + 5MP + 0.3MP, senzor CMOS. Desi nu ni se dau foarte multe detalii tehnice, cred ca exista senzorul principal, unul ce se ocupa de fundal blurat, apoi unul 3D. Si spun 3D deoarece am gasit in meniu o astfel de functie:
Procesorul MediaTEK Helio P60 este dotat cu Inteligenta Artificiala, asta se cunoaste in rezultatele finale. Pozele sunt foarte bune pe timp de noapte, vedeti asta in galeria de mai jos. Nu apare aproape deloc zgomot de fundal, sursele de lumina sunt redate fidel, culorile naturale. Pe scurt, rezultate foarte bune. Nu de top, dar sunt poze la care te poti uita, fara sa te enervezi.
Meniul camerei nu este cel standard, este customizat si intalnim inclusiv un mod PRO, refocalizare, panorama, 3D sau alb/negru. Filmarea urca pana la 1080p si este un format MP4, stabilizarea este una electronica. In partea frontala, sunt doi senzori. Unul de 20MP si unul de 2MP ce se ocupa inclusiv de Face ID.
Rezultatele foto sunt bune, le puteti observa in clipul de la finalul articolului. Este interesant ca putem alege modul PRO inclusiv pentru camera selfie, HDR-ul nu lipseste nici de aici. Iata si cum arata interfata camerei foto:
In cazul in care nu vreti sa va complicati foarte mult cu setarile, veti gasi in interfata camerei si un “mod scena”. Puteti alege pentru rezultatele cele mai bune, modul automat, noapte, apus de soare, petrecere, portret, panorama, portret nocturn, teatru, plaja, zapada, fotografie stabila, artificii, actiune sau lumina lumanare. Toate acestea sunt integrate in meniul camerelor.
Oferta de pret o puteti vedea AICI, mai jos si parerile mele (raportate la pret) dupa o saptamana petrecuta cu acest iHunt Alien X Apex. Este un telefon reusit, nu am gasit multe puncte negative.
+ Constructie premium, sticla si metal
+ Pret bun raportat la specificatiile tehnice, sa spunem ca este pretul corect
+ Senzor de amprente super rapid si Inteligenta Artificiala, 4G VoLTE
+ Ruleaza orice joc din Google Play ( inclusiv PUBG si Asphalt 9)
+ Captura foto buna pe timp de noapte
+ Display cu rezolutie mare si luminozitate foarte buna
– Difuzor multimedia destul de anemic
– Acumulatorul putea avea o autonomie mai mare
– Amprentele sunt la ordinea zilei (exista totusi husa in pachetul de vanzare)
– Momentan, lispsa Android PEI
Review VIDEO: