Stiri despre telefoane
Se putea mai bine la design! Oficial, Pixel 4 si Pixel 4XL, preturi si dotari
Pixel 4 si Pixel 4XL, cele doua modele lansate chiar astazi de catre Google si probabil, nu vom mai vedea alte versiuni pana la finalul acestui an. In mare parte, se stiau majoritatea dotarilor tehnice, au fost modele mai putin pazite.
Nu sunt deloc telefoane ieftine, dar parca au preturi mai mici fata de restul modelelor de tip flagship, ma refer aici la cele prezentate pana acum de Samsung sau Huawei.
Ciudata este partea de design, atat partea din spate dar mai ales, partea frontala. Spre exemplu, Pixel 4, nu depaseste bariera celor 80 de procente, ma refer la acel screen to body ratio. Nici versiunea XL nu sta mai ok, abia trece de 80%.
Chiar nu inteleg de ce partea de sus este atat de lata, foarte lata pentru anul 2019. Solutii aveau, ma refer la camerele retractabile. Sunt destule telefoane cu un astfel de design, le-am prezentat aici. Iata cum au integrat camera de selfie si senzorii, observam si difuzorul pt. convorbiri. Totul este extrem de aerisit acolo!
Se observa si cele doua camere foto ptincipale, acel setup seamana putin cu ceea ce vedem pe iPhone 11. Ambele modele, (Pixel 4 si Pixel 4XL), impart aceleasi camere:
- 12.2 MP, f/1.7, 28mm (wide), 1/2.55″, 1.4µm, dual pixel PDAF, OIS
- 16 MP, f/2.4, 45mm (telephoto), 1.0µm, PDAF, OIS, 2x optical zoom
- Captura video pana la 2160p (maxim 30 fps)
- Camera secundara de 8 MP
Probabil ca in scurt timp, va deveni cel mai bun telefon la capitolul foto, probabil si video. Asta s-a intamplat cu majoritatea modelelor Google Pixel, mereu au fost apreciate pentru caracteristicile camerelor. Si la nivel de soft ma astept sa se ridice la inaltime, deja Google ne-a povestit despre ceea ce pot face aceste telefoane.
Super Resolution Zoom, Dual Exposure Controls, Pixel Neural Core, etc. Interesant ca se discuta si de poze super reusite in conditii de iluminare extrem de scazuta, se discuta chiar despre fotografia astronomica!
https://www.youtube.com/watch?time_continue=14&v=_F7YRde8DuE
Contrar asteptarilor, telefoanele nu sunt dotate cu procesoare Snapdragon 855+, s-a optat pentru Snapdragon 855 (fara+). Asta nu inseamna nimic, clar ca telefoanele vor functiona ireprosabil, sistemul de operare este cu siguranta extrem de bine pus la punct.
Apar direct cu Android 10, vor primi rapid actualizarile la Android si desigur, ruleaza un sistem de operare ce ofera customizari minime. Disponibile numai in versiune cu 6GB RAM, dar cu 64 sau 128GB stocare.
Pixel 4 si Pixel 4XL, ambele au ecrane de tip P-OLED, iata detaliile tehnice ale acestor panouri, sunt cifre foarte bune:
Pixel 4 | Pixel 4XL |
P-OLED, HDR | P-OLED, HDR |
5.7″ | 6.3″ |
1080 x 2280, 19:9 | 1440 x 3040, 19:9 |
Gorilla Glass 5 | Gorilla Glass 5 |
444 ppi | 537 ppi |
90Hz | 90Hz |
79.8% body ratio | 81.5% body ratio |
In mod ciudat, telefoanele nu au senzor de amprenta. Nici integrat in display si nici macar unul clasic, amplasat in partea din spate. De securitate se ocupa camera secundara, aceasta suporta si Face ID. Destul de bizara alegerea celor de la Google, nu prea sunt multe modele in prezent ce nu au senzor de amprenta.
Nu primim nici jack audio, nici suport pentru memorie externa, nici Radio FM. In schimb, ambele modele, Pixel 4 si Pixel 4XL, au difuzoare stereo, sunt fabricate din sticla si metal, standardul IP68 este prezent, la fel si incarcarea wireless.
Pixel 4 si Pixel 4XL – PRETURI
Asa cum spuneam si la inceputul acestui articol, Google nu a “sarit calul”. Sunt telefoane scumpe, nu va asteptati la preturi mici. 800 USD este pretul de vanzare pentru versiunea mica, cel mare costa 900 USD. Sunt preturi de lansare, in Romania sigur vor costa mai mult.
Per total, sunt telefoane super ok, cu cel mai bine pus la punct sistem de operare si probabil, cu cele mai bune camere. Chiar si asa, imi mentin parerea si spun ca se putea mai bine la capitolul design.
