Google lucrează deja la Android 17, următoarea versiune majoră a sistemului de operare. Am folosit Android 16 și sincer a fost un update destul de timid, așa cum sunt toate în ultima vreme și asta mă enervează!
Dar ce am văzut în versiunile beta și în codul sursă pentru Android 17 arată că Google pregătește ceva mai substanțial anul acesta.
În acest articol am adunat tot ce știm până acum despre Android 17: data de lansare, funcțiile confirmate, telefoanele compatibile și ce putem aștepta de la noul update.
Când se lansează Android 17?
Bazându-mă pe ciclul de dezvoltare de la Android 16, estimez că Android 17 va urma un calendar similar:
- Developer Preview – noiembrie 2025 (deja în lucru prin Android Canary builds)
- Prima versiune Beta – ianuarie-februarie 2026
- Lansare stabilă – iunie 2026
Google a schimbat puțin abordarea anul acesta. În loc de Developer Preview tradițional, acum folosesc canalul Android Canary, care permite dezvoltatorilor să testeze funcții noi pe tot parcursul anului, nu doar în primele luni.
Android 16 s-a lansat pe 10 iunie 2025, așa că mă aștept ca Android 17 să apară în aceeași perioadă, undeva în iunie 2026.
Nume de cod: Cinnamon Bun
Deși Google nu mai folosește public numele de desert din Android 10 încoace, intern tradiția continuă. Android 17 portă numele de cod „Cinnamon Bun” (rulada cu scorțișoară), urmând după Baklava (Android 16) și Vanilla Ice Cream (Android 15).
Funcții confirmate pentru Android 17
Material 3 Expressive
Asta e probabil cea mai vizibilă schimbare. Google a prezentat Material 3 Expressive ca o evoluție majoră a designului, dar n-a ajuns în prima versiune de Android 16. A venit ahbia cu update-ul QPR1 pentru Pixel-uri.
Ce înseamnă concret:
- Animații mai fluide și mai naturale la atingere
- Iconițe redesenate și mai expresive
- Teme de culoare mai bogate, bazate pe wallpaper
- Widget-uri interactive cu răspuns în timp real
- Shade de notificări reorganizat
Pentru cei cu telefoane Samsung, OnePlus sau Xiaomi, Material 3 Expressive va ajunge probabil abia cu Android 17, pentru că producătorii au nevoie de timp să-l integrejze în interfețele lor.
Desktop Mode
Google lucrează de ceva timp la un mod desktop complet, similar cu Samsung DeX. În Android 17 ar trebui să fie funcțional:
- Taskbar la conectarea la monitor extern
- Ferestre redimensionabile
- Suport complet pentru mouse și tastatură
- Posibilitatea de a rula mai multe aplicații simultan
Am văzut variante ale acestei funcții în versiunile beta Android 16 QPR, dar nu erau finisate. În Android 17 ar trebui să fie gata de utilizare.
Live Updates (notificări în timp real)
O funcție care arată progresul unor activități direct în notificare, fără să deschizi aplicația:
- Progresul comenzii de mâncare
- Timpul până sosește Uber/Bolt
- Distanța rămasă în navigație
- Status-ul livrării unui colet
Funcția există deja pe iPhone (Dynamic Island) și pe unele telefoane Android prin implementări ale producătorilor. Android 17 o aduce nativ în sistem.
Îmbunătățiri de securitate
Google pune accent pe:
- Factory Reset Protection îmbunătățit – telefonul resetat fără autorizare va fi practic inutilizabil
- Intrusion Logging – monitorizează conexiunile de rețea, evenimentele USB și instalările de aplicații
- Controlul accesului la rețeaua locală – aplicațiile vor trebui să ceară permisiune pentru a accesa dispozitive din rețeaua ta
Vulkan obligatoriu pentru grafică
Pentru gameri și dezvoltatori: Android 17 face Vulkan oblitoriu ca API grafic. În Android 16 dezvoltatorii puteau să renunțe la el, dar din Android 17 nu mai au opțiunea.
Rezultatul: performanță mai bună în jocuri, ray tracing și multithreading mai eficient pe GPU.
Alte funcții așteptate
- Remapare nativă pentru controllere de gaming
- Suport UWB îmbunătățit (plăți contactless, chei digitale)
- Rezumat notificări cu AI (prin Gemini Nano)
- Gest dublu-tap pentru oprirea ecranului
- Tastatură cu taste redimensionabile
Ce telefoane primesc Android 17?
Google Pixel
Pixel-urile vor fi primele care primesc update-ul, probabil în ziua lansării:
- Pixel 6, Pixel 6 Pro, Pixel 6a (suport extins)
- Pixel 7, Pixel 7 Pro, Pixel 7a
- Pixel Fold
- Pixel 8, Pixel 8 Pro, Pixel 8a
- Pixel 9, Pixel 9 Pro, Pixel 9 Pro XL, Pixel 9 Pro Fold, Pixel 9a
- Pixel 10, Pixel 10 Pro, Pixel 10 Pro XL, Pixel 10 Pro Fold
Google a extins suportul pentru Pixel 6 și Pixel 7 cu încă 2 ani, așa că vor primi și Android 17 și Android 18.
Samsung Galaxy

Samsung va aduce Android 17 prin One UI 9.0, probabil în toamnă 2026:
- Galaxy S26, S26+, S26 Ultra
- Galaxy S25, S25+, S25 Ultra
- Galaxy S24, S24+, S24 Ultra
- Galaxy S23, S23+, S23 Ultra
- Galaxy Z Fold 7, Z Flip 7
- Galaxy Z Fold 6, Z Flip 6
- Galaxy Z Fold 5, Z Flip 5
- Galaxy A56, A55, A54 și alte modele din gama A
- Al meu S22 Ultra nu mai pupa!
OnePlus
OnePlus a schimbat politica de update-uri în 2026. Modelele noi primesc 4 ani de update-uri OS:
- OnePlus 13, OnePlus 13R
- OnePlus 12, OnePlus 12R
- OnePlus 11, OnePlus 11R
- OnePlus Nord 5
- OnePlus Open
Xiaomi
Xiaomi va aduce Android 17 prin HyperOS 4:
- Xiaomi 17 Ultra, Xiaomi 17 Pro, Xiaomi 17
- Xiaomi 16 Ultra, Xiaomi 16 Pro, Xiaomi 16
- Xiaomi 15 Ultra, Xiaomi 15 Pro, Xiaomi 15
- Xiaomi 14 Ultra, Xiaomi 14 Pro, Xiaomi 14
- POCO F7, POCO F6 Pro
- Redmi Note 14 Pro+, Note 14 Pro
Android 17 vs Android 16, ce se schimbă?
Dacă Android 16 a fost un update modest, Android 17 pare să aducă schimbări mai vizibile, sper
- Design – Material 3 Expressive schimbă complet aspectul interfeței
- Productivitate – Desktop Mode funcțional pentru lucru pe monitor extern
- Securitate – protecții mai stricte împotriva furtului
- Gaming – Vulkan obligatoriu și remapare controllere
Ce urmează
Android 17 arată promițător, cel puțin pe hârtie. După un Android 16 care a dezamăgit mulți utilizatori prin lipsa de noutăți vizibile, Google pare să pregătească un update mai consistent.
Dacă ai un telefon Pixel, vei primi update-ul în iunie 2026. Pentru Samsung, OnePlus sau Xiaomi, așteaptă-te la toamnă sau chiar iarnă, în funcție de model.





Comentarii (0)