Samsung Galaxy A35 va avea o camera mai buna in comparatie cu generatia actuala, cea lansata in primavara. Semn ca producatorul incearca sa aduca modificari destul de importante si pentru telefoanele mai accesibile, posibil sa asistam si la o usoara schimbare de design.
In timp ce modelele anterioare, precum Galaxy A34, au fost echipate cu senzori de camera de 48MP, noul A35 va aduce imbunatatiri considerabile in acest sens.
Si se pare ca Galaxy A35 va veni cu o camera principala de 50MP, in linie cu upgrade-urile observate pe modelele mai scumpe, precum Galaxy A55. Acest lucru sugereaza ca noul model va fi mai capabil in conditii de lumina slaba, ceea ce nu prea putem afirma despre actuala generatie.
Galaxy A35, modificari importante?
Pe langa camera principala, se mentine o camera frontala de 13MP pentru selfie-uri, care, conform zvonurilor, va beneficia de optimizari software pentru a compensa lipsa unui hardware mai nou, dar nu cred ca putem discuta despre aparitia stabilizarii optice pentru senzorii spate, cam devreme pentru telefoanele accesibile.
Pana acum, nu exista alte informatii detaliate despre alte specificatii hardware sau software, dar este probabil ca telefonul sa beneficieze de ultimele imbunatatiri aduse de Samsung, posibil chiar de unele functii imprumutate de la “fratii” mai mari.
Se asteapta ca lansarea sa aiba loc in primavara anului 2024, alaturi de modelele Galaxy A15 si A55 (foto sus). In acest moment, A34 se vinde la un pret de aproximativ 1250 lei, pret valabil in Romania.