Acasă Stiri Android Si Noutati Boxa Divoom AuraBox este cel mai cool gadget pe care l-am testat...

Boxa Divoom AuraBox este cel mai cool gadget pe care l-am testat pana acum

3

Boxa Divoom AuraBox este cel mai cool gadget pe care l-am testat pana acum – Daca ar fi sa spun tot ceea ce poate face aceasta boxa, probabil ca ar trebui sa scriu la infinit deoarece posibilitatile sunt fara indoiala infinite, chiar infinite!

Pe langa faptul ca are nume frumos, Aura nu este numai o boxa, este si un panou cu LED-uri interactiv, panou de notificari pentru Facebook, mesaje, apeluri, Tweeter, etc. orga de lumini, termometru, poate fi folosita si pentru convorbirile telefonice pe post de hands free, ceas, termometru si cate si mai cate, nici nu as avea cum sa le enumar pe toate.

Este o boxa portabila,  interactiva si inteligenta, avand chiar si o super aplicatie gratuita ce se poate instala gratuit din magazinul de aplicatii Google Play pentru Android sau AppStore pentru iPhone. Desigur ca nu este la nivelul de auditie al boxei pe care am testat-o aici si nici nu cred ca se vrea asa ceva, are totusi un sunet clar si destul de puternic, asa cum au toate boxele produse de catre Divoom, cei ce cunosc aceasta firma stiu despre ce vorbesc eu.

Ce as avea sa-i reprosez? Materialul din care este fabricata, carcasa adica, este fabricata dintr-un material placut la atingere si cauciucat, insa atrage rapid de tot grasimea, mizeriile si amprentele, practic mi-a fost destul de greu sa o tin curata pe durata sedintei foto la care am supus-o, nu recomand nici atingerea ecranului cu LED-uri sau cel putin sa nu dati jos folia de protectie cu care vine.

DSC_0040 Boxa Divoom AuraBox este cel mai cool gadget pe care l-am testat pana acum

In materie de muzica, iata specificatiile sale tehnice:

Dimensiunea difuzorului: 3″

Puterea audio: 5W

Distorsiuni: ≥75dB

Bluetooth V 4.0 – raza de actiune pana la 10m

Cam astea ar fi specificatiile tehnice ale boxei Divoom AuraBox, as mai adauga faptul ca in cutie am gasit un cablu de incarcare – unul normal ca la un telefon mobil, un manual pe care este bine sa-l rasfoiti si un cablu auxiliar pentru a o conecta la o sursa audio externa. Acumulatorul este de 2000 mAh, durata de incarcare de 3-4 ore si durata de functionare de pana la 6 ore.

DSC_0084 Boxa Divoom AuraBox este cel mai cool gadget pe care l-am testat pana acum

Puteti afla in timp real starea acumulatorului, apasand scurt pe butonul power, pe ecran va aparea indicatorul de baterie. Deasupra avem 5 butoane, unul de power on/off si de indicare a bateriei, buton play sau hands free, butoane de volum sau cele ce schimba melodiile plus un buton ce schimba efectele de lumina sau va arata termometrul si ora exacta.

Desigur ca reda muzica de pe YouTube fara probleme, asa ca o ascultati pe frumoasa Antonia si in acelasi timp aveti parte de si un egalizator audio, parca VU metru se numeste (cred)

Asta pana sa instalati aplicatia AuraBOX din Google Play! De indata ce ati instalat-o incepe si distractia:

Practic nu trebuie sa va obositi si sa o conectati la telefon intrand in setarile acesteia, din moment ce porniti aplicatia, se conecteaza automat la telefon, fara eforturi, asta ar fi un lucru care chiar mi-a placut. Era ok daca telefonul se si deconecta de la Bluetooth automat, insa probabil vreau cam multe! In prima faza, avem 8 pagini de distractie pe aplicatie+boxa cu LED, pagini la care ajungem daca facem swipe spre dreapta si inapoi spre stanga.

Galerie foto:

Fiecare are alt rol si comunicarea telefon-boxa se face instantaneu, de indata ce ajungeti intr-una din paginile din galeria foto anterioare. Ceas, termometru in timp real, un fel de lampa de veghe in care puteti seta culoarea preferata, joc de lumini si asa mai departe. Retineti ca toate se desfasoara pe ecranul cu LED-uri al boxei AuraBox! Daca nu vreti sa faceti swipe pe ecran cu degetul, puteti activa modul “shake” si este de ajuns sa scuturati telefonul pentru a schimba modurile principale.

Apoi, in partea stanga sus avem cele 3 liniute care ne duc spre alt meniu, aici “treaba” devine si mai interesanta!

Screenshot_2016-01-05-20-39-02 Boxa Divoom AuraBox este cel mai cool gadget pe care l-am testat pana acum

Avem la dispozitie: light, playerul muzical integrat, functia de alarma, galeria ramura design (creatie) cea de animatii, notificarile de care va spuneam la inceputul articolului plus un meniu de conexiuni Bluetooth 4.0.

Light – revine in meniul cu 8 pagini de care va povesteam mai devreme.

Music – aveti un player muzical deja integrat, ascultati muzica si setati diverse efecte vizuale pe panoul luminos.

Alarm – ceva logic aici 😉

Galerie – o gramada de figurine gata desenate ce prind viata cand apasati pe butonul play din aplicatie, figurine ce pot fi modificate in fel si chip, combinatii de culori, etc.

DSC_0038 Boxa Divoom AuraBox este cel mai cool gadget pe care l-am testat pana acum

Design – aici va faceti voi de la 0 ceea ce vreti sa redati imediat pe boxa cu LED-uri AuraBox, inspiratie sa aveti numai!

Animatii – aici va faceti animatiile voastre, tot ceea ce va trece prin minte, in nenumarate combinatii de culori si idei.

Notificari – permiteti boxei sa aiba acces la notificarile pe care le primiti pe telefon, atunci cand primiti un mesaj, apel telefonic, ceva pe Facebook, pe Tweeter, un SMS, etc. pe panoul cu LED-uri de pe AuraBox se va afisa simbolul specifica fiecarei notificari!  

Screenshot_2016-01-05-21-18-54 Boxa Divoom AuraBox este cel mai cool gadget pe care l-am testat pana acum

Connect – zona de setari Bluetootb 4.0.

Iata si cateva capturi de ecran cu animatiile, practic mi-e imposibil sa pun in acest articol tot ceea ce puteti face cu ea!

Mai multe detalii tehnice si oferta completa de pret aflati AICI. Boxa Divoom AuraBox este un gadget simpatic ce are multe secrete, un sistem audio de calitate ce nu distorsioneaza sunetele nici macar la volum maxim, infinite posibilitati de redat pe panoul cu LED-uri dar si un panou maricel de notificari. Are fix 100 de LED-uri RGB!

Review VIDEO:

[wpsm_video]https://www.youtube.com/watch?v=VdzOj_wUXnc[/wpsm_video]

3 COMENTARII

  1. Un concurs cu o astfel de boxa cred ca ar fi mai binevenit decat unul cu un telefon :))), dar acum depinde si de telefon ;).
    P.S: un concurs mai special, nu cu random.org (zic si eu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here