Actualizat: Decembrie 2025
Suntem în decembrie 2025 și, cum era de așteptat, zvonurile despre Samsung Galaxy S26 au început să curgă ca ploaia de toamnă. Samsung ne-a obișnuit cu lansări în ianuarie, dar anul acesta pare că lucrurile se complică puțin.
Haideți să vedem ce ne pregătește gigantul sud-coreean și, mai ales, dacă merită să așteptăm sau să luăm un S25 Ultra acum, la reducere.
Când se lansează Samsung Galaxy S26?
Aici avem prima surpriză, și nu una tocmai plăcută. În timp ce în anii trecuți Samsung își lansa flagship-urile în a doua jumătate a lunii ianuarie, seria S26 pare că va întârzia. Cele mai recente informații indică un eveniment Galaxy Unpacked în februarie 2026, cu comercializarea efectivă în martie.
De ce întârzierea? Se pare că Samsung a avut ceva haos intern. Au tot schimbat planurile: ba voiau să scoată un model Edge, ba l-au anulat, ba au revenit la formula clasică cu trei modele. Această indecizie se plătește cu câteva săptămâni de întârziere.
Sincer, nu e neapărat un lucru rău. Dacă ai un telefon funcțional acum, poți să mai aștepți liniștit. Și dacă ești fan Samsung, știi că primele loturi au uneori buguri care se rezolvă în actualizările ulterioare. Deci, nu te grăbi.
Ce modele vor fi în serie?
După multe zvonuri contradictorii, se pare că Samsung revine la formula consacrată:
- Samsung Galaxy S26 – modelul de bază, „compact”
- Samsung Galaxy S26+ – versiunea mai mare
- Samsung Galaxy S26 Ultra – vârful de gamă, pentru entuziaști
A existat multă vorbărie despre un potențial Galaxy S26 Edge care să înlocuiască modelul Plus, dar se pare că Samsung a renunțat la idee. Galaxy S25 Edge nu a fost tocmai un succes răsunător, iar compania a decis să nu mai forțeze nota. E o decizie înțeleaptă, dacă mă întrebi pe mine. Piața e deja suficient de fragmentată.
Design: evoluție, nu revoluție
Să fim sinceri: dacă te aștepți la un design radical diferit, te vei dezamăgi. Samsung preferă modificările subtile, iar seria S26 nu face excepție.
Galaxy S26 Ultra
Modelul Ultra va avea colțuri mai rotunjite comparativ cu S25 Ultra. Da, Samsung pare să se inspire de la Apple aici, dar nu e neapărat un lucru rău. S25 Ultra era destul de angular și unii utilizatori s-au plâns că e incomod în mână.
Dimensiunile se schimbă ușor: telefonul va fi mai subțire (aproximativ 7.9mm față de 8.2mm) și mai ușor (214 grame față de 218 grame). Nu sunt diferențe uriașe, dar se simt în utilizarea zilnică.
Camera va avea un nou design cu lentilele grupate într-o „insulă” verticală, în loc să plutească separat pe spate. Estetic, e discutabil dacă arată mai bine sau nu – depinde de gusturi.
O veste bună: Samsung rămâne la rama din titan. Apple a trecut la aluminiu cu iPhone 17, dar Samsung pare să considere că titanul merită costul suplimentar. Personal, sunt de acord – titanul oferă o senzație premium care se simte.
Galaxy S26 și S26+
Modelele mai mici primesc și ele ajustări. Galaxy S26 standard va avea un ecran puțin mai mare – 6.3 inch față de 6.2 inch pe S25. Nu pare mult, dar Samsung reușește asta subțiind marginile, nu mărind telefonul.
Galaxy S26+ rămâne la 6.7 inch, fără schimbări majore. Sincer, S26+ e modelul care primește cea mai puțină atenție și inovație – e prins între modelul de bază accesibil și Ultra-ul cu toate dotările. Dacă bugetul permite, fie iei S26 pentru portabilitate, fie mergi direct pe Ultra.
Ecranul: mai luminos, mai eficient, mai… privat?
Samsung Display rămâne lider mondial în panouri OLED, iar seria S26 va beneficia de ultimele inovații.
Specificații de bază
Galaxy S26 Ultra va avea un ecran de 6.9 inch cu tehnologie M14 AMOLED. Ce înseamnă asta în practică? Luminozitate maximă de aproximativ 3.000 niți (față de 2.600 pe S25 Ultra), ceea ce face telefonul mult mai ușor de folosit în lumină solară directă.
Rata de refresh rămâne la 120Hz – nu e nevoie de mai mult pentru utilizarea curentă. Unii speculau că vom vedea 144Hz, dar nu se confirmă.
Flex Magic Pixel – funcția care chiar m-a intrigat
Aceasta e, poate, cea mai interesantă inovație. Samsung ar putea introduce o tehnologie numită Flex Magic Pixel, care transformă ecranul într-un fel de protector de confidențialitate integrat.
Cum funcționează? AI-ul controlează unghiul de vizualizare al fiecărui pixel individual. Când activezi modul privacy, persoanele din jurul tău nu pot vedea ce e pe ecran – doar tu, care te uiți frontal.
Dacă ai folosit vreodată o folie de confidențialitate pe laptop, știi că are dezavantaje: reduce luminozitatea și calitatea imaginii. Flex Magic Pixel promite același eect fără aceste compromisuri. Rămâne de văzut cât de bine funcționează în practică, dar conceptul e promițător.

Singura îngrijorare: va fi disponibil doar pe Ultra? Probabil da, ceea ce e păcat pentru cei care vor un telefon mai compact dar cu funcții premium.
Performanță: Snapdragon vs Exynos – din nou
Ah, eterna dezbatere. Samsung ne-a obișnuit cu strategia de a folosi procesoare diferite în funcție de regiune, și 2026 nu face excepție.
Galaxy S26 Ultra: Snapdragon 8 Elite Gen 5 peste tot
Vestea bună e că Ultra va avea Snapdragon 8 Elite Gen 5 la nivel global. Samsung a învățat din greșelile trecutului și nu vrea să riște cu modelul său premium. Noul Snapdragon promite îmbunătățiri semnificative în AI și eficiență energetică.
Galaxy S26 și S26+: depinde unde locuiești
Aici lucrurile se complică. În SUA, China, Japonia și Coreea de Sud, S26 și S26+ vor avea Snapdragon. În Europa și restul lumii? Exynos 2600.
Exynos 2600 e construit pe proces de 2nm – o premieră mondială pentru un procesor mobil. Samsung promite performanțe comparabile cu Snapdragon și, bazându-ne pe benchmark-urile preliminare, nu pare să mintă. Procesorul a obținut scoruri impresionante în Geekbench.
Totuși, benchmark-urile și utilizarea reală sunt lucruri diferite. Exynos a avut istoric probleme cu supraîncălzirea și consumul de baterie. Rămâne de văzut dacă 2600 rezolvă aceste probleme sau doar le mută sub preș.
O potențială consolare: utilizarea Exynos-ului ar putea menține prețurile mai jos. Samsung economisește bani când nu plătește Qualcomm, și teoretic ar putea transfera o parte din economii către consumatori. Dar să fim realiști – „ar putea” și „va face” sunt două lucruri diferite.
RAM și stocare
Modelele standard vor avea 12GB RAM și vor începe de la 256GB stocare. Samsung renunță la varianta de 128GB, urmând exemplul Apple. E o veste bună – 128GB în 2026 ar fi fost jenant.
Galaxy S26 Ultra va oferi 16GB RAM și opțiuni de stocare până la 1TB. De asemenea, va beneficia de RAM LPDDR5X mai rapid, cu viteze de transfer cu aproximativ 25% mai mari.
Camera: upgrade-uri modeste, dar cu potențial
Aici trebuie să temperăm așteptările. Zvonurile inițiale vorbeau despre upgrade-uri masive, dar realitatea pare mai modestă., ma a
Galaxy S26 Ultra
Senzorul principal rămâne la 200MP, dar primește o deschidere f/1.4 – mai largă decât f/1.7 de pe S25 Ultra. Ce înseamnă asta? Mai multă lumină captată, fotografii mai bune în condiții de iluminare slabă, și un bokeh natural mai pronunțat.
Camera ultrawide ar urma să fie și ea îmbunătățită, iar telefoto-ul de 3x ar putea primi un senzor nou de 12MP. Nu sunt schimbări dramatice, dar sunt îmbunătățiri incrementale solide.
Zoom-ul spațial rămâne la 100x – mai mult de atât devine oricum inutilizabil fără trepied.
Galaxy S26 și S26+
Aici vestea e mai puțin bună. Se pare că Samsung a renunțat la upgrade-uri majore pentru camerele modelelor standard, pentru a menține costurile sub control. Vom vedea probabil aceleași configurații ca pe S25, eventual cu procesare software îmbunătățită.
E o decizie de înțeles din perspectiva business, dar dezamăgitoare pentru utilizatori. Camera a fost mereu punctul forte al seriei Galaxy S, și stagnarea nu e niciodată bine primită.
Bateria și încărcarea: în sfârșit, progres!
Dacă e un domeniu în care Samsung a rămas în urmă, e încărcarea rapidă. În timp ce producătorii chinezi oferă 100W+ de ani de zile, Samsung s-a blocat la 45W. În 2026, lucrurile se schimbă – parțial.
Încărcare cu fir
Galaxy S26 Ultra va suporta 60W încărcare rapidă. Nu e spectaculos comparativ cu competiția, dar e un pas înainte semnificativ. Asta ar trebui să reducă timpul de încărcare complet la sub o oră.
Modelele S26 și S26+ rămân probabil la 45W și respectiv 25W. Din nou, nu e ideal, dar măcar Ultra primește un upgrade.
Încărcare wireless și Qi2
Aici avem o schimbare mai interesantă. Galaxy S26 Ultra va suporta încărcare wireless de 25W (față de 15W pe S25 Ultra) și, mai important, va avea compatibilitate Qi2 completă cu magneți integrați.

Ce înseamnă asta? Până acum, telefoanele Samsung erau „Qi2 Ready” – adică puteau folosi încărcătoare magnetice doar cu o husă specială. S26 Ultra va avea magneții încorporați direct în telefon, similar cu MagSafe de la Apple.
Asta deschide ușa pentru tot felul de accesorii magnetice: încărcătoare, suporturi auto, baterii externe. E o schimbare de paradigmă pentru ecosistemul Samsung.
Capacitatea bateriei
Aici zvonurile sunt contradictorii. Unele surse spun că S26 Ultra va avea aceeași baterie de 5.000 mAh, altele vorbesc despre o creștere la 5.200-5.400 mAh. Galaxy S26 standard ar putea primi un upgrade la 4.300 mAh (de la 4.000 mAh).
Personal, aș prefera o baterie mai mare decât un telefon mai subțire. Dar Samsung pare să prefere estetica, așa că nu-mi fac speranțe mari.
S Pen: sfârșitul unei ere?
Atenție, fani Galaxy Note – această secțiune s-ar putea să vă supere.
Se zvonește că Samsung va elimina digitizer-ul S Pen din Galaxy S26 Ultra. Digitizer-ul e componenta care permite funcții avansate precum sensibilitatea la presiune și hover.
De ce ar face Samsung asta? Pentru a face loc magneților Qi2 și pentru a subția telefonul. Magneții și digitizer-ul nu se înțeleg bine – câmpul magnetic interferează cu precizia stylus-ului.
S Pen-ul nu va dispărea complet, dar ar putea deveni o simplă pensulă capacitivă, fără funcțiile avansate care îl făceau special. Sau Samsung ar putea dezvolta o tehnologie nouă care să nu mai necesite digitizer – rămâne de văzut.
Ce știm sigur: Galaxy S26 Ultra va avea încă slot pentru S Pen. Dar se zvonește că ar putea fi ultimul model cu această funcție. Din 2027, stylus-ul ar putea deveni un accesoriu separat, ca pe Galaxy Fold.
Pentru mine, asta ar fi o pierdere semnificativă. S Pen-ul integrat e unul dintre puținele lucruri care diferențiază cu adevărat seria Ultra de competiție. Fără el, Ultra devine doar un telefon Android foarte scump.

Software: One UI 8.5 și Galaxy AI evoluat
Seria S26 va veni cu One UI 8.5 bazat pe Android 16. Samsung promite integrare AI mai profundă și funcții exclusive pentru seria nouă.
Printre zvonurile interesante:
- Parteneriat cu Perplexity AI – ar putea înlocui sau completa funcțiile Bixby
- AI Visual Perception System – detectează automat când cineva clipește în poze și ajustează cadrul
- Deep Learning Video Noise Reduction – reducerea zgomotului în video cu consum redus de energie
Funcțiile AI nu vor fi disponibile imediat pe modelele mai vechi – Samsung vrea să creeze diferențiere și să stimuleze upgrade-urile. E o tactică de marketing înțeleasă, dar ușor iritantă pentru cei care au dat recent banii pe un S25.
Preț: se scumpește sau nu?
Întrebarea pe care o pune toată lumea. Vestea bună: Samsung pare hotărât să mențină prețurile la același nivel ca seria S25.
- Galaxy S26: ~799$ (echivalent în lei)
- Galaxy S26+: ~999$
- Galaxy S26 Ultra: ~1.299$ pentru varianta de bază
Totuși, există presiuni pentru creșterea prețurilor: costul componentelor crește, iar Samsung a trebuit să facă compromisuri (camerele modelelor standard) pentru a menține prețul.
În Europa, cu Exynos în loc de Snapdragon, există speranțe că prețurile ar putea fi chiar puțin mai mici – 20-30$ economie. Nu e mult, dar e ceva.
Merită să aștepți sau să iei S25 acum?
Întrebarea de un milion de dolari. Răspunsul meu sincer: depinde.
Așteaptă Galaxy S26 dacă:
- Ai un telefon care încă funcționează bine (S23, S24)
- Vrei neapărat Qi2 nativ și încărcare mai rapidă
- Te tentează funcția de ecran privacy
- Ești în Europa și vrei să vezi cum se comportă Exynos 2600
Ia S25 Ultra acum dacă:
- Telefonul tău actual e pe moarte
- Găsești o ofertă bună de Black Friday/Crăciun
- Ții la S Pen și vrei funcționalitatea completă garantată
- Nu vrei să fii cobai pentru primul procesor Samsung pe 2nm
Concluzii
Samsung Galaxy S26 se anunță a fi o evoluție solidă, nu o revoluție. Upgrade-urile sunt incrementale: ecran mai luminos, încărcare mai rapidă, design ușor rafinat, AI îmbunătățit.
Cea mai mare schimbare ar putea fi integrarea completă Qi2 și potențiala eliminare a digitizer-ului S Pen – o decizie care va împărți comunitatea.
Pentru utilizatorii de S24 sau mai vechi, upgrade-ul are sens. Pentru cei cu S25, probabil nu merită efortul financiar. Pentru cei care vor neapărat ultimul și cel mai bun – va trebui să așteptați până în martie.
Un lucru e cert: competiția din 2026 va fi acerbă. iPhone 18, Pixel 11, și flagship-urile chinezești vor pune presiune pe Samsung. Rămâne de văzut dacă Galaxy S26 va reuși să-și mențină poziția de lider sau va fi depășit.
Voi reveni cu actualizări pe măsură ce apar informații noi. Între timp, spuneți-mi în comentarii: vă tentează seria S26 sau preferați să așteptați și mai mult?
Comparație cu competiția: unde se situează S26?
Nu putem vorbi despre Galaxy S26 fără să-l punem în context. 2026 va fi un an aglomerat pentru flagship-uri, și Samsung va avea de luptat pe mai multe fronturi.
Samsung Galaxy S26 Ultra vs iPhone 17 Pro Max
Apple va lansa iPhone 17 undeva în septembrie 2026, iar comparația e inevitabilă. Din ce știm, iPhone 17 Pro Max va avea și el încărcare mai rapidă (36W, dar tot sub Samsung), ProMotion la 120Hz (nimic nou), și probabil îmbunătățiri la cameră.
Unde câștigă Samsung? Versatilitatea camerei (zoom optic superior), S Pen (deocamdată), personalizarea software-ului, și ecosistemul mai deschis. Unde pierde? Probabil în optimizarea software-hardware și în valoarea de revânzare.
Un aspect interesant: se zvonește că iPhone 17 Pro va veni într-o culoare portocalie, iar Samsung ar putea răspunde cu o nuanță similară pentru S26 Ultra. Coincidență? Cu siguranță nu. Cele două companii se urmăresc reciproc ca niște adolescenți geloși pe Instagram.
Google a făcut pași uriași cu seria Pixel, iar Pixel 10 va fi probabil un competitor serios. Punctul forte al Google rămâne integrarea AI nativă și actualizările software rapide și de lungă durată.
Samsung contraatacă cu hardware superior, ecran mai bun, și un ecosistem de accesorii mai vast. Dar dacă AI-ul devine cu adevărat diferențiatorul cheie în 2026, Google ar putea avea un avantaj structural – ei controlează Android și au acces la cele mai avansate modele de machine learning.
Flagshipuri chinezești: elefantul din cameră
Xiaomi, Oppo, OnePlus, și acum Huawei (cu limitările sale) oferă specificații comparabile la prețuri semnificativ mai mici. Xiaomi 17 Ultra va avea probabil încărcare la 100W+, cameră cu senzor de 1 inch, și preț cu 30-40% mai mic decât Samsung.
De ce ar alege cineva Samsung în loc de un flagship chinezesc? Software mai rafinat, suport pe termen lung mai de încredere, brand recognition, și – să fim sinceri – status social. În România, „Samsung” sună altfel decât „Xiaomi” în anumite cercuri. E superficial? Da. E real? Tot da.
Dar chinezii recuperează teren rapid. Dacă Samsung nu oferă valoare adăugată clară, ar putea pierde din cotă de piață, mai ales în segmentul tânăr care e mai pragmatic cu banii.
Ce lipsește și ce mi-aș fi dorit să văd
Să fiu sincer: seria S26 nu mă entuziasmează la fel de mult pe cât ar trebui. Sunt câteva aspecte unde Samsung pare să stagneze sau să facă pași laterali.

Încărcarea rapidă – în continuare sub competiție
60W pe Ultra e un progres, dar OnePlus oferă 100W de ani de zile. Realme are telefoane cu 240W. Samsung argumentează că încărcarea mai lentă protejează bateria pe termen lung, și au dreptate într-o oarecare măsură. Dar 60W în 2026 pare conservator.
Cameră frontală – aceeași de ani de zile
12MP selfie camera pe toate modelele, aceeași specificație de pe S24. În era TikTok și video calling constant, o cameră frontală mai bună ar fi fost binevenită. Apple a upgradat-o pe iPhone 17, Samsung rămâne în urmă.
Stocare de bază – bine că au renunțat la 128GB, dar…
256GB e acum minimul, ceea ce e bine. Dar când filmezi în 8K și faci poze la 200MP, 256GB se umple rapid. Mi-ar fi plăcut să văd 512GB ca opțiune de bază pe Ultra.
Preț – stagnare, nu reducere
Samsung menține prețurile, ceea ce e… ok. Dar când competiția oferă mai mult la mai puțin, „menținerea prețului” nu e neapărat o victorie. O reducere de 100$ ar fi trimis un mesaj puternic.
Ecosistemul Samsung: de ce contează
Un aspect adesea neglijat în recenzii este ecosistemul. Samsung nu vinde doar telefoane – vinde o experiență integrată.
Galaxy Watch 8 va fi lansat probabil în aceeași perioadă, Galaxy Buds 4 sunt deja pe piață, iar tabletele Galaxy Tab și laptopurile Galaxy Book completează cercul. Dacă ai deja produse Samsung, S26 se integrează perfect.
Samsung DeX continuă să evolueze, transformând telefonul într-un mini-PC când îl conectezi la un monitor. Quick Share face transferul de fișiere între dispozitive Samsung instantaneu. Link to Windows permite sincronizare cu PC-ul.
Aceste funcții nu apar pe lista de specificații, dar fac o diferență enormă în utilizarea zilnică. E greu să pui preț pe conveniență.
Samsung promite 7 ani de actualizări software pentru seria S26 – la fel ca S25. E un angajament impresionant care face telefonul relevant până în 2033.
Din punct de vedere ecologic, Samsung folosește materiale reciclate în construcție și oferă programe de trade-in pentru telefoanele vechi. Nu e perfect, dar e un pas în direcția corectă.
Gorilla Armor 2 pe Ultra promite rezistență superioară la zgârieturi și reflexii reduse. Certificarea IP68 pentru rezistență la apă și praf e standard pe toate modelele.
Pentru cine e fiecare model?
Să clarificăm pentru cine e potrivit fiecare telefon din serie:
Galaxy S26 – pentru utilizatorul pragmatic
Vrei un flagship compact, nu ai nevoie de cameră de 200MP sau S Pen, și preferi să economisești câteva sute de euro. E telefonul „cumpărat cu capul”, nu cu inima.
mare, dar fără extravaganțele Ultra. E alegerea „de mijloc” care, sincer, e greu de justificat – diferența de preț până la Ultra nu e atât de mare.
Cel mai bun de la Samsung, fără compromisuri. Fotografi, creatori de conținut, utilizatori power-user care vor absolut tot ce poate oferi un telefon Android în 2026.
Sfaturi pentru cumpărare
Dacă te-ai decis să aștepți S26, iată câteva sfaturi pentru a obține cea mai bună ofertă:
Pre-comandă: Samsung oferă întotdeauna bonusuri substanțiale la pre-comandă – de obicei credit magazin, accesorii gratuite, sau chiar un ceas Galaxy Watch. Merită să te înscrii pentru notificări pe samsung.ro încă de acum.
Trade-in: Dacă ai un telefon Samsung vechi, programul de trade-in poate reduce semnificativ prețul. Chiar și un S22 sau S23 în stare bună poate aduce câteva sute de euro reducere.
Operatori: Orange, Vodafone și Digi vor avea probabil oferte cu abonament. Uneori, diferența de preț față de achiziția directă e minimă și primești beneficii extra.
Răbdare: Dacă nu ai nevoie urgentă, așteaptă 2-3 luni după lansare. Prețurile scad întotdeauna, iar bugurile inițiale sunt rezolvate prin actualizări.
Când se lansează Samsung Galaxy S26?
Galaxy Unpacked e așteptat în februarie 2026, cu vânzările începând în martie 2026.
Cât va costa Samsung Galaxy S26 Ultra în România?
Estimăm un preț de pornire de aproximativ 6.500-7.000 lei pentru varianta de 256GB, similar cu S25 Ultra la lansare.
Galaxy S26 va avea Exynos sau Snapdragon în Europa?
Modelele S26 și S26+ vor avea Exynos 2600 în Europa. S26 Ultra va avea Snapdragon 8 Elite Gen 5 peste tot în lume.
Merită upgrade de la S24 Ultra la S26 Ultra?
Dacă ții la Qi2 nativ, încărcare rapidă, și funcțiile AI noi – da. Dacă ești mulțumit de S24 Ultra – probabil nu, diferențele nu sunt dramatice.
Va mai avea S Pen Galaxy S26 Ultra?
Da, S26 Ultra va păstra S Pen și slotul dedicat. Dar ar putea fi ultimul model cu această funcție – S27 Ultra ar putea elimina stylus-ul integrat.
Ce culori vor fi disponibile?
Zvonurile indică: Titanium Black, Titanium Silver, Titanium Blue, și potențial o culoare portocalie inspirată de iPhone 17 Pro.
Samsung Galaxy S26 va avea jack de căști?
Nu. Samsung a eliminat jack-ul audio de ani de zile și nu există nicio indicație că îl va readuce.
Pot folosi încărcătorul vechi pentru S26?
Da, orice încărcător USB-C va funcționa. Dar pentru viteza maximă de 60W pe Ultra, vei avea nevoie de un încărcător compatibil – Samsung lansează unul dedicat.
Specificații Samsung Galaxy S26 Ultra (estimate):
- Ecran: 6.9″ M14 AMOLED, 120Hz, ~3000 niți
- Procesor: Snapdragon 8 Elite Gen 5
- RAM: 12GB/16GB
- Stocare: 256GB/512GB/1TB
- Camera principală: 200MP, f/1.4
- Camera ultrawide: 50MP
- Telefoto: 50MP 5x + 12MP 3x
- Baterie: 5000-5400 mAh
- Încărcare: 60W cu fir, 25W wireless, Qi2
- Sistem: Android 16, One UI 8.5
- Dimensiuni: ~163 x 78 x 7.9mm
- Greutate: ~214g
- Preț estimat: de la 1299$
Specificații Samsung Galaxy S26 (estimate):
- Ecran: 6.3″ AMOLED, 120Hz, 2600 niți
- Procesor: Exynos 2600 / Snapdragon 8 Elite Gen 5
- RAM: 12GB
- Stocare: 256GB/512GB
- Camera principală: 50MP
- Camera ultrawide: 12MP
- Telefoto: 12MP 3x
- Baterie: 4300 mAh
- Încărcare: 25W cu fir, 20W wireless
- Sistem: Android 16, One UI 8.5
- Dimensiuni: ~147 x 70 x 6.9mm
- Greutate: ~164g
- Preț estimat: de la 799$




Super articolul, la obiect și pe înțelesul tuturor.
Pentru mine a venit ca o mănușă, soția vrea să-și schimbe anticul Galaxy Note 10 Plus cu un telefon nou.
Oare după lansarea seriei S26 or mai scădea prețurile la S25 ?
Sau care ar fi perioada cea mai bună de achiziționare a unui S25 Ultra având în vedere că suntem în luna Decembrie 2025 ?
Posibil sa se ieftineasca, dar putin. Oricum, si un S24 sau 23 daca iei, tot sunt telefoane ft bune, nu m as arunca neaparat la ceva super nou.