Samsung Galaxy A35 se pregatește și el de lansare

Samsung Galaxy A35

Fanii Samsung pot avea în curând un motiv de bucurie, deoarece se pare că lansarea mult așteptată a modelului Galaxy A35 5G este iminentă. Telefon care va ajunge și in Romania, aici această gama (A) fiind extrem de populară.

Publicitate

Recent, acest mid-range a fost detectat pe platforma de certificare Bluetooth SIG, un indiciu clar că lansarea este aproape.

Acest model, care face parte din linia de succes a gigantului sud-coreean, a fost observat pe platforma Bluetooth SIG, purtând numerele de model SM-A356B, SM-A356E, SM-A356E_DS și SM-A356B_DS. Certificarea a confirmat suportul pentru tehnologia Bluetooth 5.3, asigurând o conectivitate îmbunătățită.

Samsung Galaxy A35 va avea un design deja clasic pentru sud-coreeni

Samsung Galaxy A35
Samsung Galaxy A35

Telefonul apărut în certificarea FCC, care a oferit un preview la unele specificații ale sale. Galaxy A35 5G va suporta rețelele 5G, funcția NFC și va include un slot pentru card SD. Încărcătorul sugerează că telefonul va beneficia de încărcare rapidă cu fir de 25W.

Pe platforma de testare GeekBench, Galaxy A35 a înregistrat scoruri bune, cu 697 de puncte la testul single core și 2.332 de puncte la testul multi-core, performanțe ce sunt susținute de procesorul Exynos 1380 și 6GB RAM.

Vestea bună este ca telefonul va rula pe sistemul de operare Android 14, împreună cu interfața personalizată One UI.

Printre specificații, așteptăm un display AMOLED de 6,6 inci cu rezoluție Full HD+, o cameră frontală de 32 MP și o rată de refresh de 120Hz. Vor fi cel mai probabil 3 camere foto cu senzor principal de 50MP, posibil cu stabilizare optică.

Publicitate

🔧 Verifică-ți telefonul

Scris de

Cosmin

Fondator și editor Androidro.ro din 2012. Am testat sute de telefoane Android de-a lungul anilor, cu focus pe Samsung, Xiaomi și Google Pixel. Specializat în troubleshooting Android, ghiduri pas-cu-pas și optimizare baterie. Telefonul meu actual: Samsung Galaxy S22 Ultra.

Vezi toate articolele →
← Articolul anterior Xiaomi Pad 6S Pro: detalii despre o nouă tabletă puternică Articolul următor → Xiaomi 14 Ultra apare în Geekbench: lansare posibilă în februarie

Comentarii (0)

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *