Stiri despre telefoane
Samsung Galaxy F62 anuntat oficial, pret si cateva pareri
Samsung Galaxy F62 este cea mai noua lansare a sud-coreenilor, un smartphone care vrea sa acopere bine si categoria terminalelor cu o autonomie mare sau cel putin, cu o baterie de mare capacitate. Se observa o diversificare a modelelor lansate in ultima perioada de catre Samsung, este clara strategia lor si vor sa acopere toate nisele posibile.
Insa, problema lor pare a fi reprezentata de preturi, acestea sunt usor mai mari in comparatie cu concurenta directa. Telefonul acesta are un procesor anuntat in 2019, unul care teoretic isi face treaba bine si acum, la 2 ani distanta.
A fost integrat inclusiv in Samsung Galaxy Note 10, asta inseamna ca are “bunici” destul de valorosi. Sa discutam putin si despre preturile anuntate in mod oficial. Acestea par a fi ok de data aceasta, F62 se vinde in doua versiuni si vedem mai jos cat ar trebui sa scoatem din portofel:
- 330 USD pentru versiunea cu 6/128GB
- 360 USD pentru versiunea cu 8/128GB
Asteptam sa vedem daca Samsung Romania va importa si va aduce acest telefon in mod oficial la noi in tara, momentan precomenzile sunt acceptate prin India. Specificatiile tehnice pe care le vom vedea mai jos sunt demne de un mid-range, partea de design nu pot spune ca este iesita din comun.
Pe langa procesorul Exynos 9825 (7nm) si memoria RAM amintita anterior, remarcam un display Super AMOLED de tip “Infinity O”, rezolutie 1080 x 2400 pixeli, diagonala 6.67″ si 85% body ratio. Din pacate, rata de refresh se pare ca nu trece de 60Hz, putem spune ca de aici au taiat pentru a tine pretul cat mai jos.
Selfie de 32MP si 4 camere foto principale, acestea sunt capabile de captura 4K. De unde au mai taiat cei de la Samsung? Desi majoritatea telefoanelor moderne dotate cu AMOLED au senzorul de amprenta integrat, Galaxy F62 il are amplasat pe rama laterala. Revenind la camerele principale, 64MP wide, 12MP ultrawide, 5MP macro si 5MP depth.
Este promovat ca fiind un telefon destinat celor care vor sa primeasca o autonomie cat mai mare. Astfel, intalnim o baterie cu o capacitate de 7000 mAh ce se incarca la 25W, dar si incarcare reversibila. Ar fi meritat o incarcare ceva mai rapida! Este un smartphone destul de masiv, 218g greutate si 9.8mm in grosime.
Samsung Galaxy F62 are numai conectivitate 4G (fara 5G), mufa pentru casti, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, Bluetooth 5.0, NFC, GLONASS, GALILEO, BDS, GPS si USB TIP-C.
- Procesor Exynos 9825 (7nm) – 2019, Cortex A75 si A55
- Display Super AMOLED, 6.7″, FHD+, 86% body ratio, 400ppi
- 6 sau 8GB RAM / 128 GB ROM
- Mali-G76 MP12
- Android 11 si interfata One UI 3.1
- Camere foto – 64MP + 12MP + 5MP + 5MP
- Selfie de 32MP
- Filmare 4K / 30fps
- Conectivitate 4G
- Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac
- Bluetooth 5.0
- NFC
- Jack audio
- Acumulator de 7000 mAh cu incarcare la 25W
- USB OTG
- Senzor de amprente clasic
- 218g / 9.8mm
- Carcasa policarbonat