Stiri despre telefoane
Apare taxa de poluare in Bucuresti, din 2023. Ce cuprinde proiectul
Apare taxa de poluare in Bucuresti, din 2023 – Este vorba despre un proiect de care am mai auzit in trecut, insa Gabriela Firea nu l-a implementat si a ajuns intr-un final pus la naftalina. De acolo se pare ca l-a luat actualul primar, Nicusor Dan. Vesti bune pentru unii, vesti mai putin placute pentru posesorii de masini vechi.
Conform publicatiei stiridincapitala.ro, proiectul impune o zona de emisii reduse ce se va intinde pe o perioada de 6 ani si se va materializa incepand cu anul viitor, adica 2023. Taxa va fi platita si de cei care au masini poluante din alte judete si vor sa traverseze centrul orasului.
Proiect – Taxa de poluare in Bucuresti
Sa vedem acum ce autoturisme ar urma sa fie afectate de acesta decizie, una care (probabil) va sosi iar intr-un an preelectoral. Proiectul urmeaza sa intre în dezbatere publica.
Vor fi afectate maşinile diesel, pe benzina sau GPL, incepand de la cele NON-EURO si terminand cu EURO 4.
- Motociclete, mopede, tricicluri și cvadricicluri
- Non-euro şi EURO 1
- Diesel – cu masa la gol a vehiculului sub 1.000 kg
- Non-euro, EURO 1, EURO 2
- benzină, GPL, GNC și GNL cu masa la gol a vehiculului sub 1.000 kg
- Non-euro şi EURO 1
- Diesel – cu masa la gol a vehiculului cuprinsă între 1.000 kg şi 2.000 kg
- Non-euro, EURO 1, EURO 2, EURO 3
- Benzină, GPL, GNC și GNL – cu masa la gol a vehiculului cuprinsă între 1.000 kg şi 2.000 kg
- Non-euro, EURO 1, EURO 2
- Diesel – cu masa la gol a vehiculului peste 2.000 kg
- Non-euro, EURO 1, EURO 2, EURO 3, EURO 4
- Benzină, GPL, GNC și GNL – cu masa la gol a vehiculului peste 2.000 kg
- Non-euro, EURO 1, EURO 2, EURO 3
Daca inca mai conduci un autoturism fara nicio norma sau unul EURO 1, EURO 2, vei fi taxat incepand cu 20 de lei pe zi, 55 lei pentru 3 zile, 120 lei pentru 7 zile, 500 lei pe luna si 5.500 de lei pe un intreg an.
Taxele pentru masinile care nu sunt inregistrate in Bucuresti: 20 lei/zi, 5 zile – 90 lei, 7 zile – 120 lei, 30 de zile – 500 lei, un an – 5500 lei.
Daca proiectul primeste unda verde, banii stransi se vor duce catre amenajarea de piste pentru biciclete, autobuze hibrid sau electrice, sprijin pentru achiziția de mașini electrice si amenajarea unor spatii pentru incarcarea lor.
Masura ar putea sa se aplice incepand cu prima zi a anului 2023,intre orele 8.00-20.00 cu excepția zilelor libere. Cine nu plateste si este prins, va trebui sa plateasca o amenda cuprinsa intre 4000 și 5000 de lei.